rau platnic

alo?
la telefon!

vroaim sa va reamintesc faptul ca nu v-ati platit abonamentul de 2 luni de zile!
abonamentul la telefon? fiindca n-am platit mai multe abonamente in ultima vreme, nici pe cel la cablu, nici la paine, lapte sau carne. eu nu mai platesc abonamente! m-am saturat de voi!
n-aveti de gand sa platiti?
nu stiu!
o sa va pedepsim drastic.
abia astept.
fiti dragut si dati-va pantalonii jos si in cateva minute o echipa de pedepsire a rau platnicilor va sosi pe calea undelor in apartamentul dumneavoastra. va reamintim ca politica noastra este sa inregistram toate pedepsele pentru a le posta pe site-ul nostru astfel incant clientii sa invete sa plateasca la timp.
sunt si femei in echipa?
nu, doar barbati.

ma bucur in cazul asta. nu suport femeile. mi-au distrus viata. sunt toate niste curve care nu vor nimic in afara de bani, sex si copii si dupa ce le-ai facut copilul, mai vor doar bani. urasc femeile! ma intelegeti. nu le suport! cu ifosele lor celebre care au pornit razboaie.

atunci o sa va trimitem o echipa de femei, pedeapsa nu trebuie sa va faca placere fiindca s-ar transforma in recompensa.
nu!!!! nu femei!!! mama, n-am vrut sa nu platesc abonamentul, iti jur, nu ma pedepsi! nu mama nu ma lovi, promit sa nu mai fac niciodata pipi in pat! promit sa nu ma mai uit pe gaura cheii cand faci baie, promit sa intru in baie si sa ma uit cu ambii ochii la tine sa-ti torn lapte pe par si sa-ti masez spatele.

mai sunt 2 minute. trebuia sa platiti inainte sa se ajunga la asta. sa va fie rusine domnule abonat!
... n-am vrut!

pedeapsa placuta va dorim. si va asteptam sa apelati din nou la serviciile noastre. (bip) pentru a inlesni sosirea echipei coercitive nu inchideti telefonul - daca il inchideti vom prelungi procedura cu 10 minute...

un vuiet vine dinspre grivita

o ceasca de cafea si o solnita pe alta pagina. in stanga noastrea o sticla de roze bolboroseste frizanta din vocile consumate de fete de pension comunist unde pensionul a fost de fapt un post caldut pentru toata viata, sefe onorifice care intre timp si-au completat studiile cu noua serie din misterele parisului.

vocea stridenta de care ti-e frica sa te apropii inainte de culcare, datorita careia iti propui ca de maine sa-i spui fie ca e cazul sa dormiti in paturi separate in camere separate intr-una din cele 40 de camere din beton construite undeva la marginea orasului, fie sa dai afara studenta care sta cu chirie in apartamentul din oras ca sa te muti tu acolo.

probleme zahariste si fara ocupatie... ai vazut ce freza are popeasca? zici ca-i moarta. nu si-ar pune si ea un blond ca la ochii aia ai ei nici n-ar avea importanta.

"draga... sa vina una din voi doua sa va dam comanda"

draga... sa vina mama ta si sa te scoata de urechi afara, sa-ti aduca aminte ca trebuie sa te porti frumos cu oamenii pe care nu-i cunosti, sa-ti dea rochia si dresul de baba jos si sa te bata la fundul ala atat de netabacit si atat de nelucrat si atat de aproape gras fara sa fie gras si atat de puturos fiind puturos, sa te puna pe genunchi si sa lase palmele sa te aseze la locul tau. sa-ti mai aduca aminte ca te-a educat intr-o morala socialista si ca nu stie sa te fi invatat acasa ce-i aia aroganta burgheza.

mi-e scarba de tine, temelie solida a unui sistem corupt. infipta de un tata securist intr-o pozitie pe care n-ai mai parasit-o de 30 de ani.
mi-e scarba de toti viermii astia care te fac pe tine sa te simti un vierme pentru ca trebuie sa le accepti infumurarea furata din buzunarul tau, fiindca nu te lasa inima sa le dai foc undeva intr-o piata sau depinzi de ei sa-ti dea dreptul la viata printr-o semnatura, stampila sau prin cine stie ce alt instrument de autoritate tortionara.

daca as fi fost cu 10 ani mai tanar ti-as fi aruncat o esarfa rosie si aspra peste ochi,
te-as fi legat de maini si impreuna cu o mana de soldati vanjosi te-as fiu pus la stalpul revolutiei sa te siluiasca hoardele proletare cu sexul lor flamand de libertate si dreptate,
ca tu sa te dezici cu bucurie de toate marsaviile pe care le-ai facut de-a lungul vietii
lovind cu cravasa facuta din pieile oamenilor pe care i-ai umilit
tot ce nu a stat in genunchi in fata ta.

pe burta-ti flescaita muncitori sa toarne samanta lor calita
din care sa renasca mandria saracului care a trudit toata viata
ca tu sa te inalti pe tocuri si sa ne suipi in crestet.
din aurul pe care-l ai la gat si pe brate sa faca lumanari
ce se topesc pe sani-ti inca feciorelnici
caci tu n-ai alaptat ci doica ce si-a sacrificat copilul pentru a ta odrasla,
sa-ti sfaraie carnea sub ardoarea bogatiei ce-ti place atat de mult
o statuie din aur sa facem din tine, incremenita, ca niciodata
tu si ceilalti ca tine sa nu mai poata
sa ne umileasca cu vreun gest sau vreun cuvant.

daca as fi fost...

trageti sforile in mantre

sunt un clopot. un clopot folosit de echipele de genisti sub care dezamorsezi bombe. inghit toate rahaturile tale, le fac un ghemotoc de dinamite, rahat si fire incalcite si stept sa apesi pe buton! buuum! in interiorul meu srapnelul face gauri mici in organele interne - mai multe schije in inima, le simt cum o fac sa se contracte, una se-nfige adanc in ficat si-nteapa al dracului de tare. stomacul bolboroseste ca de la mancare proasta si simt cum e greu si acru, la fel mi-e si limba si toata gura, uscata, agonizand. un sacrificiu minor - pentru moment. mintea e limpede si raspunde la obiect, sunt un clopot, am o bomba in stomac si trebuie sa fie dezamorsata.

sunt facut din materialul potrivit - stofa tip englezeasca, matase la gat din material sintetic, pantofi - piele naturala, un zambet si ceea ce ar fi fost o carare pe mijloc.

nu mi-e teama, sunt un clopot puternic si orice ai detona sub mine nu va putea sa ma afecteze prea tare, poate doar ma va face sa tremur un pic. ca acum cand iti trantesc foaia sub nas si astept sa-mi mai arunci o incarcatura, direct sub buric, acolo unde ma gadila cel mai tare cand ma scarpin.

sunt un clopot cu organe interne si in fiecare zi in care vad mutrele acre din jurul meu, reflectate in mocheta jegoasa din cladirea de clasa a, simt ca inca o bucatica din inima, ficat si stomac e macinata de o noua explozie.

dar n-o sa crap, sunt un clopot puternic facut din materialul potrivit - stofa tip englezeasca, matase la gat... din material sintetic... si pantofi de dans...

wall street = piata victoriei

eu bancher? am eu fata de lucrator la banca? par eu lipsit de scrupule? o mica jivina pusa pe inca un plan de investitii hazardat pe banii statului sau ai cine stie carei companii sau carui fond de pensii?
sigur, nu pot sa pui semnul = in fata sau dupa orice inseamna bancher.

pe de alta parte la cum te imbata puterea sunt sigur ca fiecare zambet cu care ai refuzat un credit te-a facut sa te simti mai bine, sa-ti tragi femeia de par pana in pat si sa o fereci in pasiunea neputintei tale.

sigur acum cand pleci cu portareii pe teren sa mai sechestrezi un fraier pe care l-ai muit pana la ultima zi de semnare a creditului, cu acte, garantii, copii dupa acte si semnaturi.
pe care l-ai facut sa isi dea si sufletul pentru creditul tau nenorocit, te simti implinit, satisfacut, mare, omnipotent. ce sa-i fac eu daca a vrut banii astia? l-am obligat eu sa-si ia credit? i-am pus pistolul la tampla?

cu siguranta iti freci puta in baie cu sapun si te gandesti la asta te gandesti la cum ai dat usa de perete si ai spus: pana aici! e prea tarziu si daca aveti banii, ati depasit cu 30 de zile scadenta! si daca... - ti-ai permis sa-i spui asta - era in genunchi - si daca mi-o dai pe fiica-ta de 16 ani e tot degeaba! de astazi inainte nu mai ai casa - si nu mai plange ca murdaresti parchetul. te-ai intins mai mult decat iti era plapuma - nu e vina mea.

ti-o freci gandindu-te la asta si ea devine cu un deget mai mare, si o chemi pe mama ta si ii spui - uite mama - te-ai indoit pe mine - dar sunt barbat!

sigur, toate termenele, toate garantiile, toate clauzele au fost stabilite cu seful tau. un tanar chiar si la varsta lui de 40, caruia ii place tenisul, din cand in cand o curva scumpa, poate chiar una care a aparut la televizor, cateva vikenduri departe de nevasta cu prietenii, la discoteca in poiana, in poiana in austria, doar asa cat sa simta ca viata e frumoasa. fara droguri, doar pe bauturi scumpe, un single malted, un vinulet bun, poate si o orchestra live cu seful strain in tara lui la un restaurant fin.

cu siguranta nici el n-a facut regulile, el e un simplu executant. da, are si el rolul lui de consilier, totusi regulile nu se fac in tara si atunci cand sunt adaptate, o face directorul, strain, ca daca era roman avea mai mult suflet, isi spune in gand pe vasul de veceu armani.

directorul e un barbat numai fibra, trecut de cinzeci de ani, cu 5 copii acasa si o nevasta seaca. cand isi aduce aminte de ea accelereaza alergarea pana la epuizare in parcul de vis-a-vis de casa si nu moare niciodata - are o inima ceas - bate pentru a se hrani cu viata altora, cu viata sefului tau, cu viata ta, cu viata celor care au imprumutat bani de la el, cu viata rudelor celor care au imprumutat bani de la el, mai ceva ca un camatar, numai sa uite de nevasta.

Directorul acelasi cioclu prezent la 8 fara 10 minute in sala de sedinte, intotdeauna primul, intotdeauna dur, nemilos dar corect, impartindu-si dispretul in stanga si in dreapta cu superioritate. un sef de gropari cu care abia daca ai dat mana de cateva ori , in treacat pentru care sapi gropi adanci din care sa nu mai iasa debitorul imputit sa-i simti duhoarea.

ce vina ai tu cand regulile sunt facute de cei mari? cand te bucuri te bucuri doar ca-ti faci treaba eficient, nu te bucuri de raul altuia, nu ai nici o satisfactie sa spargi dinti cu rate neplatite, sa prinzi degete in usa si sa impingi pana crapa sau dau banii pe care statul oricum ii va da inapoi bancii la care lucrezi daca va avea probleme, tot din banii celui pe care il torturezi, cu telefoane de amenintare, cu scrisori de amenintare si ordine de evacuare.

eu n-am fata de bancher! sa-ti fie clar! care e totusi limita peste care daca treci, ai devenit unul?

masa in 3

nu sunt nici primul nici ultimul care isi duce viata in bucatariile cladirilor de birouri. acolo stau, in fiecare zi la pranz, asezat pe un scaun si inhalez. in general nu sunt mari schimbari de mirosuri de la o persoana la alta

domnul ovidiu, dupa fata satisfacuta pe care o are urmeaza sa scoata din frigider, de la caserola, o portie zdravana de carnati. se plange ca in ultima vreme sotia nu-i mai da asa des voi sa manance carne tocata ca are colesterolul mare - pe ala rau -si il tine acum pe legume fierte.

in afara de caserola carnatariilor mai are si un borcan, in care mai multe boabe de fasole incep sa tremura voios la atingerea lui:
"nea ovidiu are azi carnati si o sa ne intalnim cu ei in stomacul lui si o sa dansam impreuna si o sa facem bum si o sa-i umplem viata lui si a celor din jur cu parturi din inlantuirea noastra." si incing un dans de ti-e mai mare dragul.

cel mai mult imi place cand nea ovidiu se intalneste cu doamna tina sau, pe scurt, doamna cu d mare. dansa miercurea mananca numai peste. din acela oceanic, de pe vremea lui ceausescu, "imputind romania de 30 de ani cu responsabilitate" - (nu stiu ce naiba am dar ma bantuie reclamele). mancarurile lor impreunate dau impresia unui festin de prost gust ceea ce se si intampla sub ochii nostri, numai ca lor le place.

la masa lor se aseaza si monica. ei ii plac salatele ca sunt sanatoase si bune daca au dressing. tocmai toarna dintr-un borcanel de plastic, un mucilagiu galben - portocaliu - maioneza de casa pentru salata cu branza, rosii si ceapa -stropita cu un pic de otet.

intre timp, nasul mi s-a mutat in fund unde miroase mai bine decat in bucatarie. ma gandesc sa ma mut acolo cu totul, pare cald si bine, chiar daca n-am mancat nici carnati, nici fasole fiindca nu-i asa, nu stiu ce-i bun.

ce vremuri

"visam la marine luxoase" - ma obsedeaza visul asta pornit dintr-o reclama de la radio.

ma si gandeam la filmul ala documentar in care domnul ala chel isi plimba iahtul pe mare impreuna cu operatorul care trebuia sa tina camera in mana fara sa-i tremure o clipa imaginea, doar prindea in cadru un monument, o marmura albastra scrutand orizontul.

privesc in gol calculatorul si iau in calcul ce poate insemna marina luxoasa pentru mine. in excel, setez ecranul pe culoarea roz si incep sa insiruiesc de la 1 la 10 marinele luxoase pe care ne suim sa cutreieram marile.
pe ultimul loc ar fi rita - oh da - rita - tu esti pe ultimul loc fiindca nu-i asa, esti doar o curva pe care au futut-o toti, de la rocco la nacho si inca alti fraieri cu pula mare.

pe primul loc, singura si unica kira, draga de ea. cu buzele ei subtiri privindu-ma direct in ochi, in unicul ochi care o priveste avid mai mai sa o inghita.

marine luxoase, cuirasate, vedete, randunici, trinchet si baborduri - toti termenii din viata mea de pirat sau explorator, plimbarile pe insula cu comori sau pe insule misterioase cu submarine aflate la 20000 de leghe sub mari. cu papagali care stiu sa cante melodii la fel de luxoase despre pirati morti in cufere cu aur.

capitane jack sparrow arata-mi marina ta luxoasa, deschide-ti prohabul si umple-mi viata cu abundenta-ti legendara asa cum faci in fiecare zi intr-un ungher de cladire de clasa a, acolo unde eu visez la corabia ta magica pe care nu poate sa o carmuiasca oricine. mmm capitane, lasa-ma sa-mi inmoi un pic buzele in fantasma si sa-mi dau drumul impreuna cu tine pe un curcubeu de bogatie, sa ma trantesc in smaralde, rubine si alte pietre pretioase, da-mi voie sa port o coroana azteca si pentru o efemeritudine sa fiu un rege luxos cu 100 de negri puternici care-mi cara in spate carul alegoric, cu fecioare tarandu-si parul lung si bogat pe drumul meu pentru a-l curata si a-l face lin. opreste tot asfaltul pentru tine si da-mi o poteca albastra, curentii sa ma duca departe cat mai departe pe mari si oceane sa fiu sin 'd' bad sa fiu sandokan piratul infricosator din indii. sa fiu britanicul ala jegos inainte sa fie shogun.

lasa-ma sa fiu jean bart pentru o clipa sau lupan pe esperanta, din argentina sa-mi cumpar un gramofan, sa am un bucatar turc pe care-l pun sa-mi faca la nisip cafeaua pe plaje indepartate.

da-mi o marina luxoasa sa fiu corsar ca pizda aia de eroll flynn - pus pe sotii pana la ultima bauta impreuna cu prietenii mei dandu-ma in candelabru ca intr-un leagana din paradis.

si da-mi draga capitane inca un butoias de rom, sa-l galgai pe tot dintr-o sorbire la masa pe care zarurile se invart facand cu ochiul sortii. si canta-mi din lauta un menestrel de-ai fi, un cantec de culcare sa dorm pana nu ma mai trezesc daca nu ma trezesc intr-o marina luxoasa... marina luxoasa... tu esti cam grasa...

intre drumuri

sunt nehotarat. sa plec acum sau sa plec mai tarziu?

de ce as pleca la ora asta? mai bine scriu un pic.

inca imi mai danseaza prin cap seara de ieri. nu ca as fi dansat nu ca m-as fi exteriorizat prea tare. nicigand. dar laserele alea verzi, mocheta murdara si barul satesc din mijlocul bucurestiului, lumea din jurul meu, toate mi-au dat un sentiment pe care nu am putut sa-l numesc pana in momentul asta. eram ca intr-un muzeu. sau intr-o expozitie de arta actuala, buna. in care artistul chiar s-a chinuit sa faca o lucrare cu cap si coada.

cunosteam pe toata lumea de acolo - o cunosteam personal sau nu dar stiam cate ceva despre ea. din nu stiu ce defect, retin o gramada de lucruri despre tot felul de oameni, x s-a futut cu y, xx se da la yy, xxx s-a futut cu toti - baieti sau fete etc. am o pofta de monden care mi-a facut o burta balzaciana in ceea ce priveste inmagazinarea cancanurilor.

decorul - dupa cum spuneam - o carciuma obscura, genul acela de carciuma in care drojdierii se aduna sa-si bea avansul si pe datorie lichidarea, lasare verzi hiptonizante, in curte la o masa, vecinii spargand seminte, toate astea m-ai provocat sa raman, sa vad cum se descurca invitatii intr-un asemenea mediu.

oamenii? aceiasi. nu se distrau - nu se simteau prost. si asta e de fapt similitudinea - locul ala nici el nu se simtea nici bine nici rau cu el - avea sensul lui, acelasi incremenit in timp, in care vei gasi aceeasi musama si peste 50 de ani.

cu mici schimbari pe scena - un scaun mai la stanga sau mai la dreapta, o relatie mutata de la un brat la bartul de langa, toate lucrurile dau senzatia ca nu se vor schimba niciodata.