stolaris

bulevardul se intinde ferm, in fata ochilor, pana departe. blocurile fac un culoar de bca gri - disperare, spre apocaliptica centura a berceniului. Soarele imi intra in ochi, trece prin pacla laptoasa a prafului de oras si ma orbeste in timp ce conduc ca un bezmetic spre lumina. Imi doresc sa strapung cercul asta sa rup bariera si sa ies in decor intr-un zbor foarte lung inainte de totdeauna. slow motion pe toata perioada zborului si final brusc.

dar cu avantul cum ramane?

furnalele de la capatul bulevardului, concureaza norii cu aburii pe care ii scot din adancul focului intetit de omuleti negri care arunca din lopeti, in cuptor, carbuni.

intru prin gura care pufaie gros schimbarea cerului, cobor prin ea. Ma lovesc de privirea incrancenata si ochii injectati, a sclavilor cu lopata in mana. albul umed al globului este singura speranta.
nu stau mult, e cald si miroase urat, a smoala si apasare. prin gaura cheii, spal putina si ma intorc la drum.

bucati de frig batute de vant imi lovesc portiera masinii. strang volanul mai tare, ma incordez sa-mi pun sangele in miscare, sa nu ma racesc stand pe scaun.

Ma apasa toate cortegiile astea funerare care fac stanga spre piata de tabla plina de nimicuri in care burtile se duc sa-si ia provizii ca sa nu ramana goale la meci, la dansez pentru tine, la duminica in familie.
in statiile de autobuz, personaje incremenite in a doua zi de dupa revolutie, asteapta urmatoarea rata spre nici un drum nou.

trec pe langa ele asa cum trec pe langa peisajele cu turnulete de la capatul orasului, impietrit, aproape imun la toata drama asta incercata. nu poti sa mai schimbi nimic aici. Out here in the perimeter there are no stars, ma consoleaza un murmur.

deschid poarta cimitirului si o iau pe drumul care de data asta nu este mocirlos. vantul goneste caldura soarelui. imi infund caciula pe cap si merg mai departe. pana in capat.
nici un om nu e in lumina asta sticloasa, doar latraturi de caini si multe cruci urcate pe deal, deasupra unei camp acoperit de buruieni.
pe banci sunt puse placute care ameninta: "nu uita ca va veni si randul tau".

Imi dau caciula jos, spun buna ziua si ma uit inspre cerul prin care razele solide isi fac loc spre pamant.

spre incotro?

zbusht si creierul se izbeste de soarele asta
ochii nu se acomodeaza la zgomotul de fond
strada iti trece violent prin vene

te pui in genunchi
saruti pamantul
iarba

apoi te ridici si spui la revedere
apesi pe butonul implantat in pulpa
de fiintele care te-au rapit cu cateva zile-n urma
si zbori
spre cer te inalti
ca o racheta
si esti o racheta

strapungi bariera atmosferica
esti in cosmos frate
si tu esti atat de mic
in tot universul plin de stele

in intuneric singura constanta devine lumina

prezent

si ochiul se deschide

senin spre cer

cuprinde nervuri curbate

ale noului prezent.

pupila se dilata

si se contracta rapid

ca un rapait de mitraliera

e teama de inalt?

sau cea de iad?

si ce va fi cu viitorul?

ce intrebare vasta

sfaraie metalic din aripile de otel

ale fluturilor postmoderni

si se amplifica in bataile

neregulate ale creierului

care inregistreaza

ekgul

zimtat al inimii