wtf

cel mai greu e sa accepti ca nu mai ai 12 ani si ca daca ai tras intr-o pasare cu prastia esti vinovat de incalcarea a cel putin 2 articole din codul penal.
mi-e o greata.

e toamna si trebuie sa strangem roadele pamantului. cartofi sau alte chestii. si am impresia ca am pierdut ceva. iar am impresia ca am pierdut ceva pe drum. ca ingaim ca nu mai sunt in stare sa vorbesc cu toata gura ca imi lipseste suflul si avantul ca si ca si ca si ca.
repetitia este mama tuturor filozofiilor si la cat am repetat depresia mi-am insusit-o ca pe cea mai buna recolta de toamna. vin depresie si tigari.
mmm ce viata!
si acum e si mai complicat. ma simt pus la zid, in fata plutonului cu o ultima dorinta in gat de care n-o sa ma intrebe nimeni. oricum n-am nici o ultima dorinta fiindca orice mi-as dori nu e ce mi-as dori.

e seara e octombrie si ar fi bine sa existe un dezmat si nu o liniuta in fata. lungul drum incolacit in jurul gatului meu.

pierdut, cu ochii in fereastra blocului de vis a vis n-am nici un motive spleenar sa-mi sfasai venele in cadru.
poate asta este si motivul pentru care ma simt atat de moale si pasager prin dorinte prezente si incantari.

poate asta este si motivul pentru care bajbai in plin blocaj literar vocational insuficient.

mi-e frica si de umbra mea :)

iepure de camp pierzandu-si capul dupa manusile din piele de caprioara dintre picioarele fragede ale lui alice.
alerg peste intinderea de seara sa gust din supa cu galusti ce ma asteapta acasa langa moara ce zace-ntre arbusti.
intr-un copac imi canta o privighetoare si eu raspund cantand cu ea
vai pricina inselatoare.

acum picioarele imi scurg agale, poteca drumului spre inchisoare
sa curat morcovi in loc sa-i mananc.

in powerpoint regina mama da-mi voie sa imi desenez demisia din viata fara scop avuta in inima castelului din carti de joc
afara ma asteapta dulceata
ce-as vrea sa-nfig in ea un poloboc
sa-mi inmoi mustatile in must si apoi cu limba sa il prind
cate un strop din a incantarii licoare sa-mi strecor printre buzele de muribund
uscata mi-e vocatia intr-o caldare
stamate plange mai incolo
padure deasa de uitare nu te aseza in calea tintei de salvare

aripile sunt pentru ingeri

s-a pus un pic praful pe tastatura pe care o folosesc special la scris texte pentru blogul asta. este o tastatura din aluminiu lucioasa pe care imi placea sa o lustruiesc litera cu litera. acum zace undeva intr-o cutie si ma mai uit din cand in cand la ea cu coada ochiului cand imi oboseste privirea de la citit ziare de proaste calitate gen gsp.

astazi, fara sa ii mai dau nici un luciu, m-am gandit sa o scot de pe unde statea aiurea si sa-i mai dau putin avant, ceva asezat, fara mari provocari expectorante. asa ca am scris cateva cuvinte subtiri despre ea si acum stau, aproape cu barbia in palma si ma gandesc la ce mai e de zis. la pasi la usi la detalii pe care le-am observat astazi in drumul spre lucretia - lucretia o sa-i spun locului meu de munca, e un nume care nu-mi place foarte tare asa ca i se potriveste. adica poti trai cu numele asta dar nu e ca si cum te-ai vedea toata ziua pronuntandu-l in gand - lucretia lucretia lucretia - ti se strapezeste si inima numai cand il auzi , iti rascheteaza bucuria pana cand o aduce la marimea unei surcele.

ma doare un pic spatele, nu mi s-a mai intamplat asta de mult si dupa cum spunea o amica, lucrul asta poate sa insemne mai mult decat ca ma doare spatele. sciatica e nazuroasa si se aduna greoaie de la umerii apasati. cred ca si atlas suferea ingrozitor de la problemele astea cu nervi tasati de coloana. daca nu cari pamantul pe umeri cred ca nu e totusi la fel de epuizant asa ca ma gandesc, in ideea ca o si fac bine - la asumptie ma refer, ca nu e chiar asa de grav si n-o sa ma doara la nesfarsit spatele. pana la urma e si o chestiune de pozitionare - mi-ar placea sa zic sintetica - fiindca pozitionare sintetica nu suna rau dar nu stiu la ce are folosi metafora asta, nu-i vad intelesul.

pot sa mai trec in revista cateva inceputuri de text pe care intre 2 minute de sedinta si un to do list le-am inserat ca pe agenti secreti, in caietul meu de lucretia. o viata tainuita in vazul umii - un fel de plic ascuns la vedere ca in ea poe. mi-am scris si numele pe caiet ca sa fiu sigur ca daca cineva il gaseste o sa mi-l aduca inainte sa-l rasfoiasca pentru a gasi un idiciu cu privire la posesor.

as putea sa incep cu exclamatia lui john cand m-a vazut in barul ala dar cine naiba ar vrea sa auda ce a spus john? un personaj fictiv ca toate personajele fictive din viata unui text.

as mai putea sa scriu textul despre amintiri dar toate astea cred ca trebuie sa ramana aici fiindca sunt doar niste iesiri din cotidian nu sunt o chemare neaparat. e mai degraba ca si cum as sufla intr-o flacara mica pentru a o tine aprinsa din plamani de ftizic.

in ultimii ani am auzit cuvantul asta destul de des - falsificare. iar cuvantul asta e foarte periculos fiindca poate face ca orice pista pe care alergi sa para sigura dar in mod real sa fie doar un drum lin si fara capcane, spre nicaieri. mi-am dat seama de la nivelul maturitatii mele ca orice plimbare fara mari incercari nu e pana la urma decat o plimbare - incercari nicaieri - cuvinte cu aceleasi litere aproape - unul este o provocare iar celalat o intorsatura de situatie nefavorabila.

ce-i mai frumos decat sa te joci de-a cuvintele, sa le lasi sa zburde lin pe un ecran alb pana impreuna cu alte cuvinte si cu alte cateva semne de punctuatie - mai bine sau mai rau plasate, in functie de preferinta cititorului de a trece alert, dintr-o suflare sau de a se bucura tihnit de text ca de o prajitura cu aluat crantz. pai foarte putine lucruri mai sunt la fel de frumoase. si acum revine intrebarea mistificare falsificare sau vindecare? vindecare fiindca seria substantivelor in re trebuie sa aiba si speranta.

cam atat pe seara asta. in speranta unei colaborari fructoase, al meu apostolescu.

ps: ii spuneam unui amic astazi ca nici unul din cei care imi plac mie foarte mult nu cred ca a avut vreodata nevoie de confirmari de nici un fel.

si-au luat masina de scris de sub brat, au pus-o in poala si au inceput sa-si scrie textul cu credinta si incredere. daca mie imi place inseamna ca mie imi place - restul e thomas hardy - pe care un fragment din cartea de engleza mi l-a facut de ajuns sau salman rushdie din a carui peltea nu am reusit sa sug mai mult de 100 de pagini, probabil si fiindca mie, de fapt, nu-mi plac dulciurile decat in masura in care au forme armonioase si un fund ca un mar frumos.

ce are putere vine de undeva dintr-un loc din care nici o regula nu poate sa contruiasca ceva. poate o poveste trebuie sa aiba inceput cuprins si incheiere dar o poveste care nu are curaj ci doar ochiul spre critica nu va fi niciodata nimic mai mult decat o matrita de poveste si niciodata un clondir cu apa roz - mie imi place rozul foarte mult asa ca apa roz e o chestie misto din punctul meu de vedere.

la un moment dat nu puteam sa-i inteleg pe oameni aia care isi ardeau textele sau dadeau cu partea ascutita a spaclului in panzele pe care le lucrau. nici acum nu pot sa-i inteleg foarte bine dar atunci nu-i intelegeam fiindca mi se parea o aiureala sa nu arati si lumii ce lucru frumos ai facut tu. acum nu-i inteleg doar fiindca am impresia ca unele lucruri sunt totusi ale tale indiferent daca vrei sau nu sa le faci si ale celorlalti. si daca sunt ale tale, asa posesiv cum sunt, mi se pare absurd sa le dai dracului.

mathilde

e deja 20 august si n-am mai scris nimic. pai asta nu poate sa ramana asa:

omul se ridica trandav din pat. dadu cearceaful murdar cu lehamite la o parte si se gandi fara sens si neavand nici un sens ce va fi sa faca in ziua aia de cacat, in care soarele, nici azi nu rasarise in casa lui.

fir-ar al dracului ma duc la birou, ce naiba sa fac. se spala pe dinti, mai mult pe doi din 32 - toti ai lui, isi puse camasa si cravata, isi inhata sacul in care tinea bunul lui ce-l mai de pret si se indrepta spre usa.

ce mizerie e in casa! spuse printre dinti cu coada ochiului. intr-adevar era mizerie dar ce rost avea sa fie curat. apartamentul avea un iz de barbat parasit tocmai in momentul in care se ******** aici nu se intelege exact ce a vrut sa zica autorul - nimic nu mai avea sens, cu atat mai putin ordinea si curatenia. frigiderul era gol de cateva saptamani, cu cateva resturi de branza proaspat mucegaita pe o farfurie, nu era nevoie sa-l deschida, stia asta de vreo 10 zile. ce rost are sa iei micul dejun daca il iei singur.

in drumul spre lift fredona un cantec frantuzesc, pe care il fredona de prea mult timp, ii simtea un pic versurile acrite de atata amar de vreme. mathilde mathilde. pe unde o mai fi si mathilde?

tranti usa si apasa pe butonul inevitabil daca vrei sa iesi in strada si nu intentionezi sa o iei pe scari. versurile inca ii mai staruiau in minte, un pic sleite, totusi, resuscitabile la impactul cu un singur volt al revederii.

drumul pana la birou fu scurt, cateva reguli de circulatie futute in gura si gata. la masa lui de lucru, in fata actelor si faptelor de vitejie pe care le punea la cale un pic descumpanit de intepaturile acelorasi versuri in loop in loop in loop.
buna ziua domnule, va deranjam cu o intrebare
si cu o mie - ranji dezgustat. iar aveau de gand sa-l bata la cap cand el nu dorea nimic altceva decat sa doarma pana o sa treaca, pana cand scantei ii vor iesi din calcaiele drumului spre casa.
trecu bine sau rau peste intrebari, cu siguranta nu foarte politicios, in graba si plictisit.

e ora 12.30, ora mesei, evident - o supa domnule? sigur, iar servetelul i se aseza in jurul gatului in timp ce o lingura actionata mecanic de un ospatar dragut, incepu sa-l serveasca (asta e un pic din timpuri noi - filmul coaie, nu cartea).

mmm ce bine mi-a priit - si doua deget ii vomara in interior toata sputa bucatarului. e tarziu, deja e unu si jumatate si mai e cale lunga pana cand pot sa plec inapoi in patul ala mare si rece in care dorm adanc pana trec toate sincopele asemanatoare linguritelor de clorocalcin cu zahar.

Ma mère, voici le temps venu
D'aller prier pour mon salut

cuvintele i se inceliara in conexiunile nervoase si parca nu mai vroiau sa iasa de acolo.

e 6, iar omul simti ca era timpul sa plece spre casa fiindca de dimineata pana in momentul ala nu-l mai deranjase nimeni si nu era cazul sa o faca tocmai acum.

conduse iar cu gandul pe geam pana la usa blocului. urca aceleasi etaje cu acelasi lift...

deschise usa casei si acelasi haos descumpanit il primi in brate, il saruta cu bale rancede si ii spuse, in trei cuvinte dure: sterge-te pe picioare ca iar ai venit cu tristetea pe pantofi din cladirea de birouri. se sterse cum putu, se spala si pe maini dar tot degeaba. ba mai rau si casa incepu sa-i fie unsa cu untura asta a dezesperarii. pe pereti se aseza un strat gros si puturos de gri.

se duse glont la calculator, il aprinse, se loga si incepu sa scrie cu sange trei litere pe care le incrusta adanc in reteaua deznadejdii.

intre timp muri si astepta sa reinvie.

bloggere facare

am avut vremuri bune care de fapt erau rele dar bune de scris. am avut si vizitatori am avut si depresii am avut vizitatori care s-au intors am avut si drame temeinice carora nu le gasesc nici acum raspunsul.
una peste alta acum am 2 vizitatori pe saptamana ceea ce mai intristeaza intr-un fel. fiindca si astia doi probabil sunt veniti din cautari de genul: "minore futute" "gaoaza rupta in doua" "pizda buna ia muie de la doi prosti" - dar din referintele astea o sa mai creasca audienta de 3 secunde cu 5 6 vizitatori
pe de alta parte nu poti scoate o poveste in fiecare zi din adancul atat de vizibil al tumefierilor sufletesti si mentale.
daca pot scrie o data pe luna o fac daca nu pot scrie n-o fac si o sa o fac la 2 luni sau la 3 luni.
cand nu scriu din ura, iubire sau orice o fi, cand nu simt nimic, mi se pare ca toate cuvintele sunt gomoase ca propozitiile devin sterpe si ca orice metafora sau epitet - ce or mai fi si astea - sunt lipsite de esenta.

viva hate viva love sau viva ceva. fara nu se poate! macar aici sa nu se poata...

pe de alta parte sa ai vizitatori si sa n-ai comentarii e frustrant, pe de alta parte daca ai comentarii te simti obligat si atunci nu mai iese nimic. nicicum nu-i bine.

practic buticul meu de depresii nu e inchis dar nu mai are program non-stop asa ca mergeti la hipermarket:
houllebecq, celine, fante, ala care a scris o tragedie americana si neamul lor. si mai puteti sa dati "fluturasi in stomac sinucidere greata" eu le-am ales la itamplare dar un blog mi-a iesit in cale
hint: la cluj a trait si vankulonski- deci merita citit din scoarta-n scoarta si asta.

supererou

imi plac mult prajiturile. foarte mult. intr-o zi m-am dus la cofetarie pregatit sa o iau cu asalt aveam un pistol, o toporisca tip vanatori de munte si o grenada artizanala.

am intrat calm. ca de fiecare data il mimam, pe calm il mimam. cand intru intr-o cofetarie nu pot sa ma abtin sa nu salivez, incepe sa-mi curga in gura toata frisca aia care se topeste in cerul ei, mirosul ala de esente de rom de vanilie de zahar ars si rosul gelatinei de savarina care-mi insiropeaza retina.
astept linistit la coada si ma gandesc cu pofta la amandina, daca ar fi fata si ar fi a visurilor mele ar fi prajitura, unii ar spune doar o prajitura eu zic prajitura.

in fata mea o doamna grasa cu un copil furat de pe strada sau nepotul ei, mai in fata o tanara studenta sau vanzatoare, ca in ziua de azi nu mai poti face diferenta, imbracata in fusta scurta. pe picioarele ei a inceput deja sa se depuna celulita pacatului, atat de tanara si atat de dulce, intre picioare.

sar peste domnul la costum fiindca nu am chef sa ma gandesc mai departe la cum se duce el acasa, isi saruta iubita si ii spune "ti-am adus prajituri!". prostul, boema e ca femeia ta, nu o imparti cu nimeni. si ea iubita, ignoranta ca toate fetele, n-o sa gandeasca mai departe de "pacat ca si banana ta nu-i la fel de dulce".
imi vine sa borasc, mi se face rau numai cand ma gandesc, imi vine sa-l apuc pe fraier de cravata si sa-i infig fata in frisca pana moare.

de aceea prefer sa sar peste el ca sa ajung la trufandalele mici din fata lui. 14 ani, sanii in floare, le vad sfarcurile intarite de la aerul conditionat strapungandu-le bluzitele de bumbacel si ma gandesc la ala micu care n-a mai avut o femeie de ani de zile. si el se gandeste la mine si ma gadila un pic a dojana. n-am ce face, prefer tarta cu fructe unei bucati de carne.

in fata lor mai e un domn, un mos ce sa mai, care intreaba daca fondantele sunt tari fiindca are placa moale si nu vrea sa si-o sparga in cine stie ce bucata de coaja de nuca. du-te acasa tataie si gusta din amintirea pacatului, lasa dulciurile pentru tineret.

si vanzatoarea, zambitoare ca intotdeauna, zana prajiturilor. i-as linge mainile toata ziua. o observ in timp ce si le intinde spre tava cu prajituri, isi intinde degetele spre... stop cadru...

aia este prajitura perfecta si va fi doar a mea... o savarina pufoasa in care siropul musteste timid, atat cat trebuie, umpluta cu frisca delicioasa, a carei crusta rosie pare turnata de insusi zeul prajiturilor... nuuuuu aia este prajitura mea...

-domnule dati-mi mie savarina pe care tocmai vreti sa o necinstiti. faceti-mi aceasta bucurie si va asigur ca voi fi fericit
- nu-mi pasa mie de fericirea ta, nebunule, stai la coada, asteapta si o sa-ti primesti savarina
- nu intelegeti, in toata viata n-am vazut asa o savarina si il apuc de guler scuipandu-i cuvintele cu precipitatiile adunate de la atata salivat.
se enerveaza, ia savarina, o arunca pe jos si o calca in picioare... spunandu-mi
- tu nu ma scuipi pe mine, tiganule! vrei savarina? linge-o de pe jos!

in mine se aduna toti demonii urii, scot pistolul si golesc un incarcator in fata idiotului...
urlu de furie si incep sa lovesc la intamplare cu tocul, le crut pe pustoaice totusi... nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu......

era savarina perfecta, mai iau un incarcator din sac si il infig in pistol tintind spre coada...

stati pe loc! stati pe loc! nimeni nu misca! e un jaf! daca miscati va voi mai face inca un buric in burta!

-va urma-

ride or die

sunt seri in care ma gandesc cum ma opreste un idiot pe strada, ma pune in situatie de 1-1 in care nu mai am ce face, ma dau jos, iau skate-ul in mana si ii fut una peste gat cu cantul. il dobor din lovitura asta, il ridic in pivioare si ii mai fut inca una cu placa peste fata ca sa ma uite.
sunt seri in care ma gandesc la asta si in timp ce ma gandesc, imi dau seama ca mai bine nu s-ar intampla fiindca nu m-as da jos, nu as lua skate-ul in mana si nu i-as fute una pest gat cu muchia cat sa-i sectionez comunicarea intre trup si inutilul lui cap.

nici nu vreau sa ma mai intreb de ce n-as face-o, mi-e clar. mi-ar fi frica. fie nu i-as rupe gatul, s-ar ridica si mi-ar da una mai rau decat i-am dat eu. ca daca il omor ajung la parnaie cu fratii lui... ca si ca... mi-ar fi frica sa ma si uit in ochii lui, de el, nu de mine.

sunt zile in care ma gandesc la copii de politicieni torturati de cine stie ce soarte sub ochii urdurosi ai parintilor care le-au dat aerul pe care ar trebui sa-l respir eu.

sunt zile in care urasc pe toata lumea fara nici un motiv, sau pentru simplul motiv ca nu imi da ceea ce cu ochii mei de caine batut cer. fara cuvinte, doar asa printr-o mimica usor de interpretat si inteles.

sunt zile in care as fute in gura la propriu orice afis electoral pana cand teava de otel de tip seven ar strapunge creierul idiot care imi face mie viata mizerabila.
"avem nevoie de o teava de otel ascutita in varf care sa ne futa in gura".

sunt toate zilele astea mizerabile in care dorm de cald cu ochii deschisi in soarele care linge asfaltul untos.
sunt toate zilele astea in care fac 100 de calcule si nici unul nu ajunge la suma sperata fiindca undeva in spatele fiecarei uri sta o frustrare - care frustrare sapa adanc definitivand cavernele neputintei.

cam asa trebuie sa te simti in catuse, intr-o celula de 2 pe 2 cu apa pana la glezne si beton rece sub talpi.

si mai sunt zile in care nu faci altceva decat sa plutesti pana la epuizare fericita. unde pula mea sunt zilele alea? si ce dracului am facut cu ele?

pielea vazuta ca o scrumiera

chelaru primi bujorii de la raducu. obrajii lui un pic rosii de la cat a alergat de la scoala cu ghiozdanul in spate il gadilara pe chelaru acolo sub sfarcul stang, undeva in furnicatura inimii.
isi lipi buzele pe fruntea incalzita a lui raducu si zabovi pret de impregnarea unei bale in epiderma tanara.

of raducu raducu. te-am asteptat, ai intarziat si tu mi-ai adus flori ca sa nu te pedepsesc, esti baiat destept raducu, pun pariu ca ai zece la matematica.
da nenea chelaru, 10 este numele meu mijlociu si gropite ii crescura in zambet pustiului minune care stia deja ce inseamna dragostea, de la varsta lui frageda.

bietul raducu nu avea nici un zece la matematica si la nici o materie fiindca n-avea cine sa stea cu el sa-l invete, amandoi stiau asta, era jocul lor de copii.

se lipi de burta mare, a lui chelaru si simti ca nimic nu are cum sa-i mai faca rau, in piept simti cum il impunge otelul calit in foc tanar si ofta. linistit in sfarsit. nu-i mai era frica nici de tudor care i-a promis ca-l frige la talpi daca un-i da 5 lei pe zi "taxa de aparare" sau cam asa ceva.
nici profesoara de franceza care ii aruncase in fata o sticluta cu apa sfintita sa iasa dracii din el, nu-l mai speria, nici cainii de pe strada lui. nimic. aici sub burta lui chelaru, infipt in nefericirea lui, raducu se simtea in siguranta.

mai scoase un oftat si incepu sa se dezbrace incet si cu neindemanare.
nene chelaru, imi faci baita si astazi? e frig aici in tufisurile astea umbroase ale curtii matale da tot as vrea sa ma mai freci pe spate si pe fundulet.
si nenea chelaru disparu in casa pentru cateva minute, se intoarse cu o copaita, apoi disparu iar pentru cateva minute.
timp in care raducu se intinse pe jos, asa gol cum era si se uita la nori. o inima plutea deasupra lui, fu strapunsa de coarnele unei oite naravase si se transforma in zeci de flori de papadie care se intregira intr-un nor mai mare, care ca o pacoste acoperi soarele.
ufff, iar ofta
s-a dus soarele, o sa-mi fie frig, nu mai vreau sa fac baita.

o sa faci baita, ii spuse nenea chelaru care aparu cu cazanul cu apa fierbinte din casa, fiindca iti face bine. daca nu vrei sa faci va trebui sa te leg si o sa faci oricum baita.
nuuuuuuuu, nu mai vreau sa fac baita.
chelaru disparu in casa, stia ca raducu n-o sa plece nicaieri, asa facea el nazuri, ca sa primeasca mai multa atentie, se intoarse cu o franghie lunga si ii lega mainile si picioarele in asa fel incat bietul de el nu mai avea cum sa opuna rezistenta, nici macar nu mai urla, n-avea rost, daca ar fi continuat sa se opuna ar fi primit un calus cald in gura si astazi n-avea chef.

fu pus in copaie si apa incepu sa-i fie turnata peste el, era fierbinte dar potrivita cu atentie cat sa nu-i faca rau, incepu sa-i placa si de placere facu pipi in copaita. reactia lui nu trecu neobservata.
ai vazut ca e bine? pana la urma iti place, n-am cum sa n-am eu grija de tine cu cele mai bune intentii.

da nene chelaru, tu ai intotdeauna dreptate, dar tot nu-mi place intr-adevar, hai spala-ma mai repede ca sa pot sa te spal si eu pe picioare, asa cum iti place tie.
si incepu sa primeasca sapunirile meticuloase si apasate cu sapun de casa, doar e cel mai sanatos, pe spate, pe gat, pe cap, pe pieptul mic, de pui amarat.
ce bine imi faci nene, mai bine ma dezlegi fiindca acum imi place ce-mi faci.

n-o sa te mai leg data viitoare, acum trebuie sa inveti ca nu e bine sa te opui cand nenea chelaru iti vrea binele.
dezelaga-ma. te rog eu. se smiorcai raducu.

nu! fiindca n-ai vrut la inceput ce era mai bine pentru tine, acum trebuie sa vezi cum e sa suferi pentru ce ti-am oferit si tu ai refuzat.
mama tu esti? si nenea chelaru isi dadu jos masca intr-un zambet pe care inca de la romulus si remus toti l-ar recunoaste chiar si intr-o lupoaica. zambetul ei...